Don't worry, be happy

Acum vreo 3 ani am trecut probabil prin cea mai grea perioada din viata mea, am invatat multe lectii atunci, dar cea mai importanta a fost legata de oamenii care au ramas. Care m-au iubit indiferent de intamplari si neconditionat. Mi-a fost frica sa nu ma pierd, mi-a fost teama ca nu voi mai sti sa ma ridic, am plans mult, am ras si mai mult si apoi am inceput sa invat incet, incet, cea mai importanta lectie din viata mea si nu numai a mea, a fiecaruia dintre noi. Am invatat sa ma iubesc, in  fiecare zi cate putin. Am invatat sa ma accept si sa accept si faptul ca eu sunt singura responsabila pentru fericirea mea. Ca nu sunt nevoita sa multumesc pe nimeni, ca oamenii care ma iubesc, ma iubesc pentru ca asa sunt eu... cu bune si cu rele. Ca nu trebuie sa stiu sa fac chiar totul de una singura si ca e foarte ok si foarte sanatos sa cer ajutorul din cand in cand...bine, recunosc aici mai am mult de lucrat cu mine :-).  Cum spuneam si mai sus, am inceput cu schimbari mici in fiecare zi, am citit mult, m-am uitat la altii care poate stiu mai bine decat mine, am invatat, m-am pregatit cu pasi mici sa ies din zona de confort. La inceputul anului au fost cateva intamplari care mi-au aratat ca e momentul sa maresc pasul, sa imi setez obiective si sa am mai mult curaj. Acum cateva luni am luat poate una dintre cele mai bune decizii din viata mea si spun asta numai si numai pentru faptul ca, de la cel moment, totul a inceput sa aiba alta culoare, fiecare zi a venit cu ceva nou si frumos, fiecare moment mi-a aratat cam cat de bine e sa iti traiesti visele si nu doar sa le visezi. Si sunt abia la inceput si foarte entuziasmata sa imi vad cel mai mare vis implinit. Indiferent de multele nopti care vor fi probabil nedormite, indiferent de multele persoane care imi vor spune  la fiecare pas ca sunt doar un visator :-)..din alta galaxie :-))). Si hai sa ne bucuram de viata cat inca mai suntem pe aici, sa zambim mai mult, sa facem ziua cuiva mai frumoasa, sa nu ne mai gandim la ce au altii si noi nu avem, pentru ca altii s-ar putea sa aiba un alt traseu decat cel pe care noi ni-l pregatim.. sa fim noi si sa fim oameni cu toti din jurul nostru. Fiecare are povestea lui. Ar fi bine sa nu mai toleram ipocriza, sa ne scaldam in ape limpezi si sa fugim de cele tulburi.

Noi trei

Doi tineri casatoriti, singuri in masina, lasand in urma un weekend frumos cu munti si petreceri, cafele si prieteni. E liniste, desi muzica house duduie in masina. Ei nu-i place, dar nu comenteaza, pentru ca e totusi liniste si pace in mintea ei. A trecut ceva timp de cand nu au mai fost doar ei doi, atata timp incat nici nu prea stiu cum sa se descurce cu el. Au asteptat mult weekend-ul asta, au plecat in graba si imbracati frumos, dar nu aceeasi graba cu care si-au dorit sa se intoarca. Pentru ca desi e atat de bine cand sunt doar ei doi, e mult mai bine cand sunt toti trei.

5 iunie

Astazi Alexia a fost mataita si maraita, desi inceputul zilei preconiza cu totul si cu totul altceva. Au suparat-o copiii din parc, a suparat-o vremea, au suparat-o desenele animate...a plans si a tipat fara sa ne poata spune ce are, ce vrea, ce o nemultumeste. Tot incercand sa imi dau seama ce are copilu, pac m-a lovit inspiratia. Pai cum ce are copilu, normal ca e agitat, daca acum doi ani cand ea era inca in burtan, ma-sa dansa, sarea si se distra ca o nebuna la propria-i cununie cu propriul sot si tata al copilului. Aaa, si acum un an, tot ma-sa si cu ta-su au dus-o la propria lor nunta, sa se distreze si copilu printre lautari si nuntasi...cred ca a ramas asa, cam agitata cand se gandeste la data de 5 iunie. Eu nu pot decat sa ma bucur de ziua asta, asa cum e ea, sa astept sa vina sotul de la munci, sa culcam copilu si sa bem si noi o sampanie ceva, sa ne uram la multi ani impreuna, sa facem planuri si sa visam!

Direct in nas!

Stau si ma gandesc de multe ori ce fel de om va deveni Alexia..Cam cat de mult conteaza educatia pe care o primeste acasa sau ceea ce vede ea in comportamentul nostru? Ce influenta are si va avea asupra ei societatea cu toate bunele, dar mai ales relele ei. Stiu doar cum mi-as dori sa o vad eu cand va fi mare: fericita, zambitoare si cu un suflet curat. Astazi Alexia a primit un pumn in nas...da ati inteles bine, un pumn in nas venit de la o fetita cu doar vreo 3 luni mai mare decat ea. Fara niciun motiv, fara niciun semn, pur si simplu s-a intins si i-a tras un pumn in nas. Bineinteles ca sunt constienta ca era doar un copil, bineinteles ca stiu ca s-ar putea ca si Alexia sa aiba astfel de iesiri la un moment dat. Pe mine ce m-a surprins a fost reactia insotitoarei (bunica) copilului, care, de pe o banca, i-a spus ca nu-i frumos ce-a facut...si atat..nici macar nu s-a ridicat sa vina la copila sa-i explice ca ceea ce a facut nu a fost un gest normal, a ramas pur si simplu pe banca, crosetand. Si toate astea in timp ce al meu copil plangea si ma strangea in brate, mai mult speriata, decat ranita. Nu sunt o persoana conflictuala, imi reprim de multe ori trairile si stiu ca asta duce la frustrari si alte lucruri rele, dar asa sunt si mi-e greu sa ma schimb. Mai rabufnesc din cand in cand, de data asta nu am facut-o, mi-am luat copilul si m-am indepartat fara sa ma mai uit inapoi. Acum spuneti-mi si voi mie, cam ce fel de om va fi acel copil care nu este mustrat pentru actele violente...

Rabdare si tutun

Alexia e...cum sa va spun eu ca sa ma intelegeti...energica, agitata si mereu dornica de ceva nou. Asa sunt copiii, ar spune unii. Asa sunt unii copii, as spune eu...si asta pentru ca am vazut si altfel de "specimene" prin parcurile frecventate. Citeam undeva zilele trecute ca acei copii care iti pun rabdarea la incercare foarte mult sunt acei copii care au nevoie de cea mai multa dragoste. Si noi i-o daruim din plin Alexiei si in noptile albe si in zilele negre. Noi si cei multi de pe langa noi.
Am inceput sa ma obisnuiesc cu faptul ca Alexia nu va dormi niciodata linistita noaptea...sau poate va dormi cand va avea 18 ani. Am avut doua saptamani feerice in care ma culcam si ma trezeam in acelasi pat (cel din dormitorul nostru conjugal) si am crezut pentru cateva clipe ca noptile nedormite au ramas doar o amintire neplacuta. M-am laudat in stanga si-n dreapta cu al meu copil care doarme neintors, care e cuminte si ascultator...si parca lauda de sine nu miroase a bine. Am revenit de unde am plecat. Aceleasi plansete in somn, aceleasi drumuri dintr-un dormitor in altul. Cateodata ma culc intr-un pat si ma trezesc in altul...si nu imi amintesc cum am ajuns acolo. Ea plange doar in somn si se linisteste doar daca e tinuta de mana si eu trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea.
In 90% din timp, reusesc sa fac fata cu brio, fara sa tip, fara sa ma enervez. Cand intervin ceilalti 10%, prefer sa ma imbrac sa plec si sa las pe altcineva sa-si bata capul. Lumea din jurul meu ma vede rabdatoare si calma, eu pot spune doar ca strang tare din dinti si sper sa nu se sparga.

PS. E frumos sa ai copil, mai frumos decat orice altceva frumos pe lumea asta, doar ca lucrurile frumoase presupun multa munca, nervi, rabdare si tutun pentru a putea fi pastrate intacte in viata noastra.

Ziua naspa se cunoaste de dimineata

Anca, draga mea, pentru ca tot ai zis ca eu atunci cand ma pornesc nu ma mai opresc atunci na ca mai scriu ceva. Stii, si ca sa nu o uit nici pe prietena Loredana, priceputa la proverbe, o sa folosesc si eu niste "zicale clasice" :o zi naspa se cunoaste de dimineata, cine se scoala de dimineata doarme putin si e prost dispus, cu rabdarea treci si podul etc.
Ziua de azi, joi nu stiu cat aprilie (chiar nu stiu ce data e, nu sunt amnezica, dar nu ma intereseaza) a debutat la 5:45 am, cand din dormitorul alaturat s-a auzit deodaata un plans isteric. Prima data am crezut ca visez, a doua oara am crezut ca visul e foarte real, dar e doar un vis, a treia oara m-am ridicat din pat si am infruntat realitatea. Se facea ca fi-mea se trezise pentru ca facuse mult pipi si pampersul nu a facut fata (mi-am pastrat calmul, gandindu-ma la reclama cu "pot sa ud si canapeaua mami nu se supara). Deci mami nu s-a suparat, dar a sperat ca , copilu scump si drag, odata schimbat, se va intoarce in lumea frumoasa a viselor...dar ce credeti, am tot sperat vreo 2 ore, dupa care am zis ca e momentul sa-mi fac o cafea ca de dormit sigur nu mai dormim.
Ca sa fac ziua mai frumoasa, m-am gandit sa fac ceva bun de mancare si chiar am facut, doar ca nu a fost bun...niste briose sarate cu dovlecei si branza...un mare iaaaaaaaaaaacccc, dar Alexiei i-au placut tare mult...macar atat. Apoi a fost foarte tare cand sotul mi s-a trezit si s-a infipt direct in briose, muscand cu pofta...m-am uitat la fata lui, am vazut cum se schimba si apoi a alergat la cosul de gunoi si a scuipat. A se nota ca in general cand gatesc, eu gatesc bine, doar hranesc 3 guri+a mea si nimeni nu s-a plans pana acum.
Apoi a urmat micul accident al Alexiei cu buba despre care am povestit in post-ul precedent. Am sperat si eu ca voi dormi dupa-amiza, dar cofeina in exces nu m-a lasat. Acvum copilu doarme iar si eu pierd timpul pe aici. Sper sa am o noapte linistita si ziua de maine sa inceapa mai tarziu.

Alexia a facut buba

Acum ceva timp, consortul zilelor si noptilor mele lila sau mov s-a ranit la un deget. Alexia era fascinata de acel deget si de pansamentul aferent...i-am explicat ca tati nu a fost cuminte si a facut buba. In fiecare zi, ea ii verifica degetul si zicea "buba", chiar daca lui ii trecuse de mult. Apoi de fiecare data cand ii spuneam sa fie cuminte ca face buba, ea se uita la degetelele ei si la ale noastre...pe scurt, ea a inteles ca buba poti sa faci doar la deget... Asa ca astazi s-a decis sa faca si ea buba la deget si sa ne bage in sperieti pe toti. Panicati fiind din fire, nu stiam cu ce sa dam mai repede pe deget..sangele siroia, alexia urla si se zbatea. Am dat cu apa, apoi am chinuit copilu cu spirt, in final am facut rost de apa oxigenata si apoi am pansat copilu. Printre lacrimi si suspine, ranita noastra mica se uita la deget si zicea buba, buba...saracuta de ea, nu-i vina ei ca are parinti nepregatiti.
Din pacate cred ca abia acum incep astfel de accidente, speram doar ca la urmatorul sa fim mai pregatiti, din toate punctele de vedere.
PS. Alexia e bine, s-a oprit din plans si acum doarme linistita de vreo 2 ore...sa vedem cand s-o trezi si isi va aminti ca are buba.