Alexia e...cum sa va spun eu ca sa ma intelegeti...energica, agitata si mereu dornica de ceva nou. Asa sunt copiii, ar spune unii. Asa sunt unii copii, as spune eu...si asta pentru ca am vazut si altfel de "specimene" prin parcurile frecventate. Citeam undeva zilele trecute ca acei copii care iti pun rabdarea la incercare foarte mult sunt acei copii care au nevoie de cea mai multa dragoste. Si noi i-o daruim din plin Alexiei si in noptile albe si in zilele negre. Noi si cei multi de pe langa noi.
Am inceput sa ma obisnuiesc cu faptul ca Alexia nu va dormi niciodata linistita noaptea...sau poate va dormi cand va avea 18 ani. Am avut doua saptamani feerice in care ma culcam si ma trezeam in acelasi pat (cel din dormitorul nostru conjugal) si am crezut pentru cateva clipe ca noptile nedormite au ramas doar o amintire neplacuta. M-am laudat in stanga si-n dreapta cu al meu copil care doarme neintors, care e cuminte si ascultator...si parca lauda de sine nu miroase a bine. Am revenit de unde am plecat. Aceleasi plansete in somn, aceleasi drumuri dintr-un dormitor in altul. Cateodata ma culc intr-un pat si ma trezesc in altul...si nu imi amintesc cum am ajuns acolo. Ea plange doar in somn si se linisteste doar daca e tinuta de mana si eu trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea.
In 90% din timp, reusesc sa fac fata cu brio, fara sa tip, fara sa ma enervez. Cand intervin ceilalti 10%, prefer sa ma imbrac sa plec si sa las pe altcineva sa-si bata capul. Lumea din jurul meu ma vede rabdatoare si calma, eu pot spune doar ca strang tare din dinti si sper sa nu se sparga.
PS. E frumos sa ai copil, mai frumos decat orice altceva frumos pe lumea asta, doar ca lucrurile frumoase presupun multa munca, nervi, rabdare si tutun pentru a putea fi pastrate intacte in viata noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu