2011-2012

Pazea, vine 2012! Sa vezi si sa nu crezi ce isterie va aduce anul asta nou! Eu de fapt vroiam sa zic cate ceva despre anul ce tocmai se cam termina. Pai ce-am facut eu in 2011? In primul rand am facut dintr-un copil mic care nu stia sa faca de nici unele (ma rog in afara de plansul isteric provocat de colici sau te mai miri ce) un copil mare care merge in doua picioare, spune buf, cah, latra cand aude un caine latrand si gesticuleaza atunci cand vorbeste de parca ne explica teoria relativitatii si se enerveaza pentru ca noi nu o intelegem (deci sa nu ma intelegeti gresit, ea mai zice si chestii obisnuite, gen mama, tata, mamai, tatai etc, dar eu subliniam doar particularitatile). Mai departe, am ramas doar cu vreo 2-3 prieteni care ma mai baga si pe mine in seama, ca de acum nu mai sunt amuzanta, nu mai dorm in cluburi, nu mai fac vanzare in cafenele, am depresii de mama si sunt mai greu de suportat. Dar nu-i bai, vorba ardeleanului, pentru ca ne facem prieteni noi si ne mai vedem si cu cei vechi pe la vreo nunta, cumetrie unde o sa ne bucuram de revedere, o sa vorbim mult si o sa ne promitem ca ne vom intalni mai des....nu, nu se va intampla. In al treilea rand, cand speranta aproape disparuse, am reusit sa ne relocam la capitala, in casuta noastra cuibusor de nebunii, pe usa careia sta lipita o tablie pe care scrie mare si frumos Familia Codrea. Da, sunt fericita, da sunt si trista si am uneori momente in care nu ma regasesc deloc in noua mea viata (pardon,nu prea mai e noua). Cert este ca mereu cand avem ceva ne dorim altceva, dar stiu sigur ca niciodata nu am fost mai multumita si mai implinita ca in momentul de fata. Astept acum sa vina 2012 si sa imi caut un loc de munca si, implicit, o gradinita pentru fi-mea. Si nu, nu urmeaza al doilea copil. Eu sunt mama doar de un copil...asta pana cand o sa raman din nou gravida!!!:-)))))))) Va pup si sa fiti pregatiti pentru un an nou asa cum o vrea el sa fie!

Oboseala bat-o vina!

Vreau sa beau o sticla de Jack (desi nu ma omor dupa vizichi), sa fumez 3 pachete de tigari, sa ma imbat sa uit de tot, sa dorm 3 zile si 3 nopti, sa vad un film romantic si sa plang ca o proasta, sa ma imbrac intr-o rochie frumoasa, sa ma spal pe cap, sa ma transform dintr-o broasca burtoasa intr-o printesa trasa prin inel si sa ma duc in lume sa dansez si sa barfesc...Cand esti trist si nu stii de ce esti trist, iti spun eu ca e din cauza ca nu ai dormit...macar o zi de-ar fi doar pentru mine si sufletul meu.

Schimbare temporara de domiciliu

Da, deci de marti sunt in Bucuresti..dupa mai mult de un an de stat "la tara" (alexandria este un oras de fapt si de drept, dar asa ne place noua sa-l numim de cand am descoperit capitala). Sora si cumnatul au plecat peste mari si tari (doar pana la Instanbul) sa-si "consume" casnicia si noi am dat navala in casuta lor sa stam cu taticul nostru drag macar o saptamana. A, si sa avem grija si de "baietii" lor, doi motani minunati, unul alb si unul negru, care au fost sleiti de puteri din cauza energiei debordante a vuvuzelei noastre...Credeam ca o sa apuc sa fac mai multe zilele astea, mi-era asa dor de orasul asta urat, dar mare lucru nu pot sa zic ca am facut...insa simplu fapt ca am fost toti trei in acelasi loc a fost de ajuns. Cert este ca mi-am dat seama cam cat e de greu cu un copil mic atunci cand nu e mamaia sa faca mancare, atunci cand nu e Doina sa curete totul si sa calce haine, atunci cand nu e toata lumea in jurul nostru sa se joace cu Duracell...EEE, dar ne-am descurcat destul de bine, ne-am jucat cu pisicile, ne-am plimbat prin mall, am fost si noi intr-un parc decent in care mamele nu scuipau seminte, am gatiti in oalele Irinei (mi-a fost cam frica sa nu stric ceva ca...totul pana la oale) si pentru copil si pentru sot (doar sunt o sotie model), am fost chiar si prin cafenele, am primit vizite de la oameni dragi (ma asteptam la mai multe, dar na oamenii au si serviciu, nu e toata lumea in concediu de maternitate). Maine vine tataie sa ne ia....speram sa revenim cat mai curand si atunci sa fie definitiv!

Bataie de campi

As vrea sa salvez balenele si sa fie pace pe pamant. As vrea sa zambim in fiecare zi pentru ca avem de ce. As vrea sa incerm sa-i intelegem si pe ceilalti pentru ca si ei se straduiesc sa ne inteleaga pe noi. As vrea sa nu mai judecam pentru ca nu suntem judecatori.As vrea sa intelegem ca suntem diferiti si sa ne acceptam asa. As vrea sa stim ca fericirea celor pe care ii iubim e mai importanta decat fericirea noastra pentru ca fericirea lor ne face si pe noi fericiti. Bat campii, stiu, dar asa se intampla cand esti nedormit, cand toti in jurul tau sunt stresati, cand totul ar putea fi atat de simplu, dar noua ne place sa ne complicam. Oamenii sunt importanti, nu lucrurile...Noapte Buna!

Domnisoara de onoare

Astazi fusei la spital. Cu fie-mea, bineinteles, care alege cele mai bune momente sa se imbolnaveasca (saracul copil nu dau vina pe el, dar fac si eu haz de necaz). Adica inainte de nunta mea cu sotul meu, micutul terorist a facut conjunctivita alergica, si sa vezi mancarimi de ochi, zbierate si alte nebunii. Sa va mai zic ca mama mea nu a putut asista la toata nunta pentru ca a trebuit sa mearga acasa sa linisteasca vuvuzela? As fi plecat eu, dar ce sa fac sa las nunta fara mireasa???? Asta e daca sunt pacatoasa si am facut copilul inainte de nunta...Asa, trecand mai departe, de atunci si pana acum (adica vreo 4 luni) am avut parte de un copil extrasanatos, fara probleme, cu mers in delta, vant puternic, apoi la mare, balaceala si alte nebunii. Toate bune si frumoase! EEE, si acum ce credeti...pai da, sambata se marita sora-mea si ieri Alexia s-a gandit ca ar fi bine sa faca febra pentru prima data in viata ei de 1 an si 2 saptamani. O viroza zice medicul, care sa speram ca va trece cat mai repede. Vineri mergem la control sa ne spuna ce si cum...Aaaa, si Alexia e domnisoara de onoare la nunta..deci sigur se va face bine, unde ati mai vazut voi domnisoara de onoare cu muci????

Banii, cheile de la masina si pasaportul

Weekend plin, frumos, am mai socializat si eu (ma mir ca mai stiu cum se face). Iar ama vut de-a face cu mancare multa si prajituri fara numar, fara numar! Tortul nu a iesit asa cum mi-am dorit, dar am depasit momentul...macar era lila! Offf, ce bine e sa socializezi...Alexia a fost din nou la inaltime ca doar pe ea o sarbatoream, in capul ei rupeam turta, motul ei il ciumpaveam si de pe tava tot ea alegea! Si a ales..ghiciti ce???? Pai cred ca o sa avem o batranete linistia, avand in vedere ca primii alesi au fost banii, apoi cheia de la masina si apoi pasaportul!! Deci noi am tras concluzia ca o sa aiba multi bani si o sa calatoreasca mult...tot ce speram e sa ne ia si pe noi cu ea. O sa revin cu poze atunci cand o sa le primesc...A, si era sa uit: avem cei mai tari nasi din lume si ii iubim mult chiar daca nu reusim sa ne vedem pe cat de des ne-am dori!

Turte si moate

Cam cum suntem noi oamenii de respectam niste traditii, fara a sti macar ce semnifica ele???? Cum adica sa pun copilul pe o galeata de apa acoperita??? Dar de ce as face asta? Si de ce trebuie sa mancam toata turta, sa nu mai ramana nicio frimitura??? A, si cica motul se taie in forma de cruce...adica cum adica??? Si apoi se lipeste pe un banut de argint cu ceara lumanarii de la botez si se arata copilului la 7 ani, nu mai devreme nu mai tarziu!!!! Si era sa uit..asta e bomba..copilul trebuie imbracat de nasi din cap pana in picioare pentru marele eveniment siii...atentie...nu trebuie dezbracat de acele haine decat dupa asfintitul soarelui!!!!!!!
Asa, ca sa ne intelegem despre ce vorbim aici, maine rupem turta vuvuzelei si pentru ca nu am habar de ce trebuie facut mai exact (cu exceptia binecunoscutei tavite cu diferite lucruri din care ea trebuie sa aleaga) am hotarat sa caut pe goagal..nu ca as vrea sa respect traditia intocmai (nu prea sunt cu d-astea), dar macar sa-mi fac o ideea asa! Si nu mare mi-a fost surpriza cand am gasit pe diverse forumuri tot felul de polemici pe aceasta tema..toti isi dau cu presupusul cam ce trebuie facut, dar nimeni nu se intreaba de ce trebuie facute toate bazaconiile astea?

Ia-ti mireasa ziua buna

Nu mi-am dorit niciodata sa ma marit. Adicatelea, cu alte cuvinte, nu mi-am dorit niciodata "sa fiu in randu' lumii". Rezultatul? Am facut nu una, ci doua nunti (cu acelasi barbat)...ma rog, una s-a vrut a fi cununie civila cu cei apropiati, dar s-a dovedit ca cei apropiati au fost cam 100..deci a cam fost nunta in toata regula, cu dans de inceput si cu tort la sfarsit, doar ca nu s-a furat mireasa! Nunta, cu "ia-ti mireasa ziua buna", ginerica cu papion, sedinta foto (naspa moment, nu-mi place deloc, dar deloc sa stau la poza), furat (alt moment care nu prea imi place la o nunta si nu prea mi-a placut nici la a mea, pentru ca persoana care cica m-a furat era sa-mi rupa picioarele si se credea un pic mai important decat mireasa...noroc cu ceilalti care au fost acolo, pentru ca altfel as fi riscat sa nu mai ajung la nunta mea...poate dramatizez si eu un pic asa...) am facut-o la un an distanta (cand burta se dusese si talia se subtiase). Oricum, o nunta frumoasa, lumea s-a simtit bine, a mancat, a dansat, a platit si a plecat! Ne vedem la urmatorii norocosi, adica surioara si cumnatelul, care se iau si ei peste o saptamana, sa vezi dans si chiuieli acolo!

Primul nostru an impreuna

In cuvinte ar fi prea mult de scris penru a putea descrie ce am trait in ultimul an si e cam tarziu si eu sunt putin obosita dupa o zi destul de incarcata...dar avem aici cateva imagini care vorbesc de la sine:
Asta a fost prima mea zi

Prima luna

La 2 luni

3 luni

4 luni

5 luni

6 luni

7 luni

8 luni

9 luni

10 luni

11 luni

1 an - La muuuuuuuuulti aniiiiii! (poze mai bune pentru un an o sa facem la petrecere cand o sa vina fotograful familiei)

Update

Se pare ca avem de-a face cu un soricel tare smecher...peste noapte a reusit sa manance cascavalul din capcana fara sa fie prins. ..Revin cu noutati din casa groazei!!!!

Soricelul, brotacelul si viespulita....

Astazi am avut o zi deosebita...cu multe intalniri de gradul I cu diferite creaturi ale naturii, care mie nu-mi sunt tocmai simpatice. Sa fi fost de la astre, de la pozitia soarelui sau de la starea mea generala care este foarte proasta din cauza unor probleme cu fierea care-mi amarasc zilele si sufletul si care ma deprima total...Trecand insa la subiect, sa incepem cu intalnirea nr.1: soricelul din dormitor. Da, ati inteles bine, m-am intalnit cu un soricel in dormitorul in care doarme Alexia dupa-amiaza, exact in timp ce Alexia dormea si eu navigam linistita pe internet. Momentul aparitiei acestei creaturi minuscule si insapaimantoare a fost unul foarte incitant pentru ca eu am urlat ca din gura de sarpe, Alexia bineinteles ca s-a trezit si a inceput sa planga (si de sperietura, dar si ca a realizat ca are asa o mama nebuna), am luat copilul in brate si am fugit catre salvarea noastra: Mimi (maica-mea pentru necunoscatori). Eeeiii, dupa o teorie d-aia pe care nu o suport eu, gen dar ce iti facea mama soricelul ala te manca (ei bine, chiar daca nu credeti, sunt perfect constienta ca un soricel de 2 cm nu ma poate manca, dar mi se face asa o scarba de ei si parca simt asa ca se plimba pe tot corpul meu, in fineee), mama mea, curajosa din fire, a luat o capcana si a instalat-o frumos in camera cu pricina (mentionez ca asta se intampla azi pe la 11 si pana in momentul de fata soricelul nu a cazut in capcana, deci va dati seama ca eu nu o sa dorm, stiind ca el poate fi oriunde).
Buun, cam 2 ore mai tarziu, am iesit cu Alexia prin curte sa ne plimbam un pic, sa luam aer si sa ne jucam cu catelusii. Dar se pare ca nu numai catelusii aveau chef de joaca, ci si un brotacel care a sarit direc pe piciorul meu (deci brotacel nu broasca, nu ca nu ar fi ambele la fel de scarboase). Iar tipete, iar am luat-o la fuga, doar ca de data asta nu prea avea cine sa ma ajute pentru ca eram doar noi doua acasa.
Imediat dupa asta, a venit ora mesei pentru Alexia (de obicei pranzul il servim pe terasa) si in timp ce isi savura linistita desertul (un biscuite fara zahar, da stiu, groaznic desert, dar ea inca il apreciaza pentru ca nu prea stie ce-i ala zahar), iar eu strangeam dezastrul facut in timpul pranzului, observ o viespe care ii dadea tarcoale copilului. Copilul agitat, mama nebuna, ati ghicit, iar tipete, us-us, de parca viespea stia ce inseamna (stiu ca nu e bine sa agiti o viespe pentru ca mai rau face, dar eu nu prea ma pot controla in situatii d-astea, si scopul meu era sa salvez copilul!!!!!!!!!!!!). Am reusit sa bag copilul in casa, dar viespea a intrat si ea dupa noi, asa ca dupa ce m-am asigurat ca Alexia este in siguranta, am insfacat o arma mortala (papucul lui Mimi) si am pornit la vanatoare. Am reusit sa omor viespea, nu au mai existat si alte victime colaterale...Pana la sfarsitul zilei credeam ca ma voi confrunta si cu un crocodil, dar se pare ca asta mi-a fost pentru azi. Sper doar ca soricelul sa doarma sau sa cada in capcana si sa nu bantuie prin casa la ora asta.

PS: Iubesc animalele (cunoscatorii stiu), dar unele imi provoaca asa niste stari....

Burtica mea pufoasa...

Aseara, prin conjucturi care nu-si au rostul a fi povestite aici, am ajuns la un majorat. Nimic deosebit pana aici, doar ca acolo o doamna a tinut neaparat sa ma faca sa ma simt "super bine". Asadar, pe langa faptul ca ma simteam batrana pe langa toti tinerii aia de 17-18 ani perfect sculptati, fara urme de grasime si fara carne lasata pe ei, a mai aparaut si aceasta doamna. Asa ca, stand eu linistita intr-un colt si admirand tinutele invitatilor, deodata ma trezesc cu o mana pe burta mea : "vaai aveti un bebe aici??" se aude o voce pitigaiata...Eu surprinsa si rusinata de penibilul situatiei zic: "Nu, e doar burta mea..am nascut acum un an si asta e mostenirea de care nu pot scapa" ." Vaaai, dar nu se poate, de ce nu purtati portjartier??" spunea doamna in timp ce imi facea un masaj zdravan la burta si eu simteam ca o sa-mi vars toate matele daca mai continua in ritmul asta. Timida, incer sa ma justific (dumnezeu stie de ce incercam sa ma justific in fata unei doamne necunoscute, care mai avea si 100 kile si se gandise sa-mi tina mie morala in legatura cu burtica mea pufoasa): " Stiti am facut cezariana, la cezariana se duce mai greu burtica, am purtat si centura speciala, dar degeaba"...." AAAA, raspunse ea indignata, si fata mea a nascut acum 8 luni si nu are niciun pic de burta". Eu, total bulversata de intentiile doamnei, si oricum complexata de halca de grasime care-mi atarna in fata si de care ma straduiesc sa scap cum pot si eu, am fost redusa la tacere...Dar doamna a insistat si a inceput sa ma bombardeze cu muuulte informatii despre nepotul sau, care e cel mai minunat copil, cel mai cuminte, cel mai cel, si cum fata ei a avut foarte multa ambitie si l-a crescut "ca la armata" as zice eu din povestile ei...eu, incercand sa depasesc situatia cu burta, am hotarat sa iau parte la discutie si sa-i povestesc si eu la randul meu chestii despre Alexia: cum ca la noi e mai greu, ca inca doarme cu noi in camera pentru ca plange in somn si mi-era foarte greu sa ma duc la ea de 4-5 pe noapte etc etc....mare greseala din partea mea, pentru ca doamna iar s-a napustit asuprea mea : "AAa, dar nu ai avut tu rabdare si ambitie sa faci asa si pe dincolo, uite fata mea...si iar au inceput laudele despre ce fata minunata si ce nepot minunat are eas...
Ce sa zic, eu nu mi-am crescut copilul intr-un mod strict, pentru ca am considerat ca are nevoie de iubire si atentie, pentru ca noi suntem lumea lui si are nevoie sa ne simta aproape. Imi face placere, din cand in cand, sa dorm cu fi-mea in pat, pentru ca miroase a bebelus, pentru ca doarme ca un ingeras si imi place sa o privesc, pentru ca stiu ca peste cativa ani nici nu o sa ma mai lase sa o iau in brate...si peste alti cativa ani probabil abia o sa ma mai bage in seama pentru ca ea o sa fie o adolescenta, iar eu o baba depasita care nu o intelege. Asa ca prefer sa profit acum...
In ceea ce priveste burta, recunosc ca nu am purtat centura aia blestemata destul de mult timp si ca nici nu m-am omorat cu sportul, asta pentru ca in ambele cazuri transpiri de te iau dracii si eu urasc sa transpir...ma straduiesc si eu cum pot, prin regim alimentar si plimbari sa rezolv situatia...Oricum nu asta e problema mea cea mai mare in momentul asta, dar doamna de aseara a fost, ce sa zic, incredibila.

Nunti si alaptat in public...

Probabil ca, in urma statusului de ieri, va asteptati sa va povestesc cum a fost la nunta..ei bine nimic deosebit, aceeasi mancare, aceeasi muzica, aceleasi decor...cu toate astea o intamplare mi-a atras atentia si d-asta vreau sa vorbesc despre alaptatul in public si despre regimul din timpul alaptarii! In primul rand, vreau sa mentionez ca eu nu sunt de acord cu acest lucru, mi se pare mult prea intim, si chiar nu-i un moment pe care sa-l imparti cu inca 200 de oameni...si daca tot vrei sa-ti alaptezi copilul pana la 2-3 ani, pentru ca stii ca asa-i mai sanatos, pai atunci nu-i da un lapte care contine tutun, cola, alcool, salam si alte minunatii...
Eu am alaptat 6 luni de zile, atat s-a putut si chiar daca se putea mai mult, nu cred ca as fi alaptat peste un an..mi se pare ca atunci copilul este deja intr-un alt stadiu de dezvoltare, constientizeaza mult prea mult ce se intampla, si actul in sine nu mai este ceea ce ar trebui sa fie! Pot sa spun ca procesul acesta de alaptare este unul dintre cele mai frumoase momente pe care o mama le poate avea alaturi de copilul ei, este o legatura care se poate produce doar intre bebe si mama...dar este si o mare responsabilitate din partea mamei..sa-i dea puiului ei ceva bun si sanatos...eu 6 luni de zile nu am fumat, nu am baut alcool sau alte bauturi pline de e-uri, nu am mancat mezeluri sau alte prostii si nici nu mi-am alaptat copilul in fata a 200 de oameni!!!
Nu sunt lupul moralist, e doar o doar o parere pe care vreau sa mi-o expun...cred ca atunci cand faci un copil, trebuie sa iti asumi si o responsabilitate fata de el, sa-i oferi tot ce e mai bun pentru sanatatea lui, atata timp cat el depinde de tine si nu poate lua singur anumite decizii...

11 luni cu Alexia

La multi ani Alexia! Da, astazi Alexia face 11 luni...s-a facut fata mare ce sa mai! Nu-mi vine sa cred cat de repede a trecut timpul si cat de multe lucruri noi am trait si am invatat in aceste 11 luni. E fascinant sa vezi un copil cum creste, cum isi dezvolta anumite abilitati, cum se straduieste in fiecare zi sa mai descopere ceva, sa ne mai uimeasca pe noi toti! La cele 11 luni ale sale, Alexia este ca un mic explorator, este extrem de curioaa si o atrag in special locurile unde s-ar putea rani si evident unde nu are voie!!! Ca sa intelegeti, chiar in acest moment, cand eu incerc sa scriu cateva cuvinte aici, mogaldeata mea, desi are televizorul pornit pe desene animate si o mie de jucarii in jurul ei, ea se catara pe canapea si trage de laptop, il musca (pe laptop)...face orice ca sa imi atraga atentia!
Ca un mic rezumat, Alexia la 11 luni: merge de-a busilea, se ridica in picioare pe orice apuca, face si cativa pasi daca este sustina de ambele brate, aplauda, rasfoieste carti (asta ii face cea mai are placere si eu ma bucur mult pentru ca sper ca ii vor placea cartile), mananca aproximativ orice (prefera iaurtul si fructele si un mic junk food - pufuletii),

spune o serie de silabe numai de ea intelese, cu adresa sau fara (sincer eu cred ca fara), gen ma-ma, ta-ta, dada-ie, da-da, ba-ba, dar cel mai important este faptul ca rade foarte multe si de cand exista ea parca si noi radem mai mult. Are 9300 g si 76 cm, multa personalitate, mult rasfat si multa incapatanare, dar si muuuulta iubire din partea tuturor!
Acum asteptam sa faca un anisor, sa rupem turta si sa sarbatorim cum se cuvine!

Delta...

Da, stiu, ne-am intors de o saptamana din delta si ramasese ca revin cu impresii...dar mi-a fost cam greu sa imi revin dupa 3 nopti de mima, varcolaci, whist si dupa tot atatea dimineti de biberoane, craoneli si alte nebunii. Pe scurt, nu prea am dormit in delta - noaptea ne-am petrecut, ziua ne-am plimbat (ca doar era pacat sa nu vedem si noi un nufar, un pelican sau sa ratam pescuitul tocmai in delta). Cert este ca, contrar asteptarilor mele, Alexia s-a adaptat foarte repede, s-a plimbat cu salupa si a dat dovada de foarte mult curaj (fata de mama ei care strangea puternic din dinti, incercand sa para curajoasa) si a fost indragita de toata lumea!
A fost frumos, asa ca am uitat si de chinul caratului bagajelor, si de inghesuiala din vapor, si de lipsa de bun-simt a romanilor, si de costul foooarteee ridicat al transportului pe Dunare... Acum ne pregatim de o noua aventura - mergem la mare, la bulgari, iar bagajae, iar emotii, cel putin pana acolo mergem numai si numai cu masina (sa speram ca nu ne fura cineva masina din parcarea paltita a hotelului :-)))!
Si era sa uit, iata si cateva poze din delta (am facut putine pentru ca, din pacate, fotograful familiei nu a fost cu noi):

Emotii, tantari, balti si.....Alexia pleaca in Delta!

Oricat de des as pleca, oriunde as pleca si cu oricine as pleca, intotdeauna am emotii, multe emotii, multa agitatie si goluri in stomac! Acum insa se complica un pic situatia pentru ca si datele problemei sunt un pic schimbate...adica avem o necunoscuta: Alexia (ma rog ea nu e chiar necunoscuta, mai mult reactiile si comportamentul ei in diferite situatii noi). Nu e prima ei deplasare (am mai fost cu ea trei zile la munte si s-a comportat chiar bine), dar de data asta e un pic mai altfel...adica mergem in delta, acolo unde sunt multi tantari, multe balti si apa e un pic dubioasa! Da, stiu, cea mai buna ciorba de peste este cea facut cu apa de Dunare...eu sunt un pic sceptica la capitolul asta!!!
A, si ar mai fi ceva: transportul si bagajele(care sunt fooooarteeee multeeee - nu ale noastre, ci ale Alexiei: patut, carucior, geamantan cu haine si paturici, gentuta cu pampersi, geanta cu biberoane si mancare, lada frigorifica etc) Si nu ar fi o problema daca le-ar cara masina pana acolo, dar ea (masina) va ramane singurica in Tulcea de unde noi vom continua drumul cu vaporul! Offff, si ar mai fi multe de spus, dar am prea multe emotii si prea multe bagaje de facut. Maine la 9 pleca, revin cu impresii la intoarcere, intre timp ia uitati-va cum ma ajuta mogaldetul sa fac bagajele!!!

Bebelusii se nasc in picioare, vorbind???

Observ cu stupoare faptul ca in zilele noastre copiii se nasc in picioare si vorbesc inca de cand erau in burtica...Nu, nu vreau sa par invidioasa sau rautacioasa, sunt doar foarte surpinsa!!! Sa fie oare de la poluare, explozii, alimente modificate genetic, conservanti etc??? Acum, stiu ca fiecare cioara isi lauda puiul, mai stiu chiar si ca unii parinti isi forteaza copiii sa faca un anumit lucru (de ex sa stea in picioare) doar pentru ca nu mai au rabdare sau dumnezeu stie ce altfel de motivatie ar putea sa mai aiba.
Ma rog, dupa ce am auzit sau chiar am vazut astfel de cazuri de copii care stau in picioare de la 6 luni si merg de la 8, am inceput in primul rand sa imi fac griji...cu toate ca citisem despre dezvoltarea bebelusului si stiam ca UNII copii incep sa mearga abia la un an, majoritatea chiar mai tarziu! Mai mult observam ca si persoanele din jurul meu sunt oarecum ingrijorate ca a noastra fata nu da semne ca ar vrea sa plece... Apoi, dupa ce mi-am facut eu cateva griji, mi-am dat seama ce fata frumoasa si sanatoasa am, cat este ea de simpatica si de zambareata, si cum incearca din rasputeri sa faca ceva nou in fiecare zi...si mi-am adus aminte ca eu aveam peste un an cand am inceput sa merg in picioare (bine, eu eram si foarte grasa si cica asta ar fi fost motivul).
In concluzie, atunci cand va decide mogaldeata ca vrea sa mearga in doua picioruse, noi vom fi langa ea sa o sustinem (sa nu cada in nasuc).

Plange de nervi, asa sunt copiii!

Pe Alexia o mancau urechiusele...sau cel putin asta a fost concluzia noastra atunci cand am observat-o cateva zile la rand ca isi duce nervoasa mainile la urechi si incearca sa faca ceva, dar nu prea stie cum...si tipa, plange, urla! Bun, ca orice parinte normal am mers la medicul vuvuzelei noastre, sperand ca vom avea un diagnostic...si aici a ineput aventura!
Ajunsi la medic, doamna doctor a consultat-o pe micutza noastra, intrebandu-se cu voce tare: oare o fi otita sau vreo ciuperca, sau o fi ce am avut eu cand eram mai tanara? Nu stiu daca astepta vreun raspuns la intrebarile astea, cert e ca nu l-a primit, nici de la ea, nici de la noi! Am plecat de acolo inarmati cu rabdare si cu o trimitere catre spital- sectia ORL. Ne oprim frumos la receptia de la camera de garda, le aratam trimiterea catre ORL, insa doamna de acolo considera firesc sa ne trimita la etajul 5 la pediatrie. "Dar doamna, eu am trimitere la ORL" - "Da, dar trebuie mai intai sa mergeti la pediatrie". De ce?????? Ma rog, am renuntat sa ma intreb si am mers catre sectia de pediatrie. Acolo, ce sa vezi: o doamna asistenta tipa isteric in stanga si in dreapta, cautand din priviri noi victime pe care sa isi verse frustrarile- ghinionul meu ca ma aflam in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Am fost "poftita" in cabinet si aici a inceput distractia:
Doamna doctor: Dar de ce ati venit la pediatrie daca pe trimitere scrie ORL?
Eu: Pai aici m-au trimis de la camera de garda, desi eu le-am spus ca am trimitere la ORL.
Asistenta isterica: EEEE, nici macar nu a trecut pe la camera de garda...(desi eu aveam fisa de intrare in spital care demonstra asta).Asistenta dandu-si seama ca m-a facut mincinoasa pe nedrept, continua tipand: Numai Dorina de jos de la garda e de vina. Imi face nervi dis-de -dimineata. Dorina asta mi-a mancat zilele (si tot continua sa vorbeasca despre Dorina, timp in care doamna doctor gaseste putina bunavointa sa se uite si la copilul meu).
Doamna doctor: N-are doamna nimic copilul. Eu nu vad nimic!
Eu: Pai de ce isi duce mainile la urechi si plange din ce in ce mai rau???
Domna doctor: Plange de nervi, asa sunt copiii!!!!
?????????????????????????
Eu (pastrandu-mi calmul): Stiti situatia dureaza de cateva zile, si ieri s-a agravat!
Doamna doctor: Hai mergeti la etajul 3 la ORL sa va spuna ei.
Zis si facut, pornim catre sectia de ORL. Acolo, 2 doamne si 2 domni ne intampina cu niste zambete bine ascunse. Arat trimitere, povestesc cum doctorul de familie m-a trimis la spital...si ghiciti ce mi se spune??? Aaa, dar doamna, pe trimitere nu scrie spital, trebuie sa mergeti la policlinica sau la un cabinet. Pai cum, doamna doctor mi-a zis sa vin aici.... Nu, noi nu putem sa va ajutam!!!! Dupa o discutie de 5 min, timp in care ar fi putut foarte bine sa se uite si la mogaldeata mea de 10 luni, am plecat dezamagita, dar inca rabdatoare si avand in doatare un nr. de tel. de la un cabinet ORL.
Ajunsa acasa si profitand de faptul ca Alexia se linistise si adormise, decid sa sun la cabinetul respeciv. Imi raspunde o doamna care nu avea tocmai o zi buna (sau asa e ea in general, dar nu am de unde sa stiu si nu vreau sa trag concluzii pripite :-)))) si imi spune ca au loc liber abia vinerea viitoare. Incerc sa ii explic civilizat ca este vorba de un copil de 10 luni, care nu stie sa spuna ce-l doare, nu stie sa rabde, nu stie nici macar cum sa bage degetelul in ureche sa se scarpine, si pe care nu a vrut nimeni sa o consulte la spital, indicandu-mi cabinetul. Doamna de la capatul firului, desi nu parea deloc emotionata sau sensibilizata de discursul meu, imi "promite solemn" ca daca se va elibera ceva imi va da un bip!!!!!
Asa, si ca sa nu mai lungesc mult povestea, mamaia s-a enervat si a sunat si ea la cabinet si i-a balacarit pe aia un pic, astfel incat in 2 ore si-au facut loc si pentru noi. Alexia a facut un mare scandal acolo, s-a speriat de domnul doctor, dar ce-i bine e ca ea e bine si ca dupa o zi de dute-vino, am reusit sa depistam problema si sa o rezolvam! Si acum dormim linistite si avem cele mai curate si cele mai frumoase urechi din lume!