In ultimul timp...

Nu am mai scris de mult pe aici, din lipsa de timp, chef sau inspiratie..ma rog, nu conteaza. Intre timp ce sa zic, sunt fericita ca intru in blugii pre Alexia, insa nefericita ca pe deasupra taliei lor inca atarna o burta science fiction. Nu m-am urnit sa fac sport, dar imi propun asta in fiecare saptamana. Nu stiu cum e sa mai stai locului, nu mai pot sta locului, sunt intr-o continua miscare si agitatie...cel mai greu mi-e atunci cand merg la film pentru ca pur si simplu imi vine sa ma ridic de pe scaunul ala, oricat de interesant ar fi filmul. Chiar daca imi iau cel mai mare popcorn din lume pentru a ma tine ocupata, parca tot nu simt ca e de ajuns. Nu stiu cum lenevam atata inainte...adica eram genul ala de leguma, imi placea sa stau in pat si sa belesc ochii in televizor, eventual sa mananc seminte si sa beau cola. Of, si acum imi dau seama cate lucruri as fi putut sa fac in acel timp.
Alexia creste vazand cu ochii, bine nu chiar intr-o zi cat altii intr-un an, ne uimeste in fiecare moment cu cate o descoperire sau un gest sau un cuvant pocit (apropo intr-o seara a spus "bucati", adica ce-mi dai mie legume d-astea fierte si stropsite, da-mi o ceafa de porc ceva).
Printre altele, ma bucur de aer curat, astept sa inverzeasca padurea, scot mucii copilului cu aspiratorul, cuget cugetari cugetate, imi dau seanma ca sunt un pic defecta si antisociala, sunt suparata pe multa lume, dar ma gandesc rar la asta, astept luna septembrie cand voi reintra in campul muncii (sa vedem si unde), astept cu nerabdare cele doua vacante planificate pentru anul asta si in toata asteptarea asta ma bucur zi de zi de familia mea si de oameni dragi care imi sunt alaturi. Hai c-am dat-o in patetisme!

O cugetare si 27 de ani

27 de ani de viata nu m-au invatat ca oamenii nu-s oameni asa cum ii defineste termenul de omenie. Oamenii sunt niste fiinte egoiste, cu interese prorpii urmarite secunda de secunda, constient sau inconstient. Oamenii sunt cei care se apropie de tine, te iubesc, te indragesc, te folosesc si apoi cand ai nevoie mai mare de ei se descotorosesc de tine. Oamenii sunt cei care te injunghie pe la spate atunci cand nu te astepti, cei care vor mereu mai mult oricat de mult ar avea, cei care sunt ipocriti chiar si in momentele in care ar putea fi sinceri fara niciun risc. Oamenii astia sunt prietenii tai, colegii tai, cunostintele tale..Singurii oameni care sunt cu adevarat oameni pentru tine sunt cei din familia ta...ei nu stiu sa fie egoisti, ipocriti, razbunatori atunci cand vine vorba de tine. Ei sunt cei care vor traversa oceane pentru a te ajuta, pentru a bea un pahar cu tine, pentru a te sfatui sau pentru a te certa.
Iubesc oamneii pentru ca ma intriga. Le acord multa incredere. Am multe asteptari de la prea multi oameni si de obicei sfarsec prin a fi dezamagita. Oamenii trebuie sa fie acolo, sa te inconjoare, sa formeze un peisaj in anumite momente. Nu-ti face sperante ca ei vor fi acolo mereu, pentru ca vor disparea in momente in care nici nu visezi. Iubeste-ti familia, respect-o, si pune-o mereu pe primul plan. Ei sunt singurii care vor fi mereu acolo!
A se citi si faptul ca si eu sunt o fiinta egoista, cu interese proprii care la randul ei a dezamagit multi oameni cu sau fara sa-si dea seama.

Say my name

Nu-mi plac alinturile. Ii spun sotului meu pe nume si nu-l privesc profund in ochi atunci cand dansam impreuna. Nu sunt un fan al romantismului, gesturile romantice mi se par chinuite si nefiresti. Nu-mi place sa primesc flori pentru ca nu stiu cum sa ma bucur de ele sau ce fata sa am in acel moment. Nu-mi plac inelele cu diamante pentru ca mi-e rusine si frica sa le port. Imi place in schimb atunci cand primesc adidasi mov pentru ca stiu ca el a stiut ca mie imi place movul, chiar daca, din cauza asta, el rade de mine mereu. Imi place cand radem unul de altul si unul cu altul, cand ne ciondanim fara motiv si cand ne contrazicem cu pasiune. Mi-e frica de Ziua Indragostitilor si de inimioarele si ursuletii din oras...si cand spun frica, chiar la frica ma refer!!! Imi dau asa o stare, nici nu prea pot sa o explic. Cum spuneam nu sunt o romantica, nu-mi place sa-mi afisez iubirea in public sau sa fac declaratii pe facebook. Recunosc insa ca plang la filmele cu povesti de iubire si plang mult, chiar si cu hohote :)))! Pentru ca in asta cred...toti avem o poveste!

toti avem o poveste!

Numai mama sa nu fii...

Esti trist si nu stii de ce. Ai o zi proasta si nu stii de ce. Esti nervos si nu stii de ce. Vrei doar sa pleci si sa nu mai stii de nimeni si de nimic. Vrei sa fii doar tu cu tine, sa fie liniste si bine. Ti-e frica sa iesi pe usa. Ti-e frica atunci cand te urci in masina. Ti-e frica sa aprinzi aragazul. Ti-e frica sa nu explodeze centrala. Esti ingrijorata, oricand, oricum, oriunde. Nu poti sa fii singura, nu poti sa pleci si nu mai poti sa fii ce-ai fost inainte. Nu stii sa te mai gandesti la tine, nu stii cum sa-ti mai cumperi o pereche de pantofi, nu stii cum sa mai porti o conversatie care sa fie despre altceva. Sommnul tau e in fiecare noapte zdruncinat de ganduri negre, te trezesti fara motiv si te uiti in tavan. Te intrebi daca maine va fi bine, daca faci totul cum ar trebui, daca dai tot ce-ai mai bun in tine. Renunti...la prieteni, la distractie, la tot ce era viata ta inainte. Ti-e dor cateodata, te uiti in urma poate cu lacrimi in ochi si te intrebi daca vreodata va mai fi la fel. Visezi cu ochi inchisi, cu ochii deschisi si orice vis se termina la fel...te trezesti si realizezi ca esti mama, nimic nu mai conteaza pentru ca in fiecare zi ai parte de un zambet, un zambet care s-a desprins din tine.

Zapada mult asteptata

Zapada asta venita asa la sfarsit de ianuarie e ca iubitul care te-a parasit si te suna exact cand nu te mai asteptai. Adica, el a plecat, tu ai suferit, ai plans, ti-ai dorit sa-ti dea un semn, sa se intoarca la tine. Apoi, incet, incet ai inceput sa te acomodezi cu ideea ca el a plecat si nu se mai intoarce. Suferinta a devenit din ce in ce mai mica, te gandeai la el foarte rar, aproape ca viata ta intra pe un fagas normal. Si apoi buuum! Suna telefonul. Te rog sa ma ierti vreau sa vin inapoi. Si tu urli pentru ca iti amintesti cat de mult ai suferit, il urasti pentru ca s-a intors exact cand te obisnuisei cu ideea si iti vedeai de viata ta.
Asa mi-am dorit si eu zapada de craciun, apoi de revelion, apoi macar un pic asa sa vada si Alexia un om de zapada. Apoi cand am vazut ca vine luna februarie, deja incepusem sa ma gandesc la ghiocei si pasarele. Si ce sa vezi? Suntem inzapeziti in padure, peisajul e frumos, dar mie imi vine sa urluuuuuuuuu!

Duminica in famile

Am un copil. Am un suflet pereche. Am o mama, am un tata, am o sora...Am un trecut, am un prezent si am un viitor. Am o casa. Am speranta si suflet bun. Am incredere in oameni. Am prieteni si fosti prieteni. Am noroc si ghinion, fericire si tristete. Am dorinte si vise. Am sanatate. Sunt bogata pentru ca, de fiecare data cand sunt suparata sau dezamagita, ma gandesc la tot ce am. Sunt ale mele, chiar daca-s bune, chiar daca-s rele.
Si mai am o duminica perfecta in familie (si nu e mihaela radulescu pe la noi)..mama a gatit, afara e zapada si in casa e liniste...copilu mic doarme..miroase a friptura cu usturoi!

O viata

Si de fapt noi nu avem nimic. Doar o viata in mainile noastre. Unii stiu ce sa faca din ea, altii mor fara sa fi stiut. Unii pot mai mult, altii mai putin. Ne zbatem, luptam, muncim pentru o viata mai buna, nu pentru o casa, nu pentru o masina sau o toala neinsemnata..o viata asa cum ne imaginam ca ar trebui sa fie. Poate viata nu m-a incercat prea greu, poate nu am avut greutati asa cum au avut altii..Dar nici nu l-am inteles pe omul pe care l-am vazut azi la stiri. Era la protest impreuna cu copilul lui de aproximativ doi ani. Reporterul intreaba: Nu va e teama za tineti copilul aici, totusi e un protest destul de violent, se arunca cu pietre, oamenii sunt raniti! Omul: "Daca e sa ne fereasca, ne fereste Dumnezeu!"
Daca e, daca nu e ce? Daca copilul pateste ceva? A meritat oare sa protestezi pentru nimic? Cum spuneam, nu inteleg violenta in general si nu vad in violenta o solutie pentru nimic. Deci, o viata, si doar atat, ar trebui sa invatam sa ne bucuram de ea, asa cum vine, asa cum se duce.