Noi trei

Doi tineri casatoriti, singuri in masina, lasand in urma un weekend frumos cu munti si petreceri, cafele si prieteni. E liniste, desi muzica house duduie in masina. Ei nu-i place, dar nu comenteaza, pentru ca e totusi liniste si pace in mintea ei. A trecut ceva timp de cand nu au mai fost doar ei doi, atata timp incat nici nu prea stiu cum sa se descurce cu el. Au asteptat mult weekend-ul asta, au plecat in graba si imbracati frumos, dar nu aceeasi graba cu care si-au dorit sa se intoarca. Pentru ca desi e atat de bine cand sunt doar ei doi, e mult mai bine cand sunt toti trei.

5 iunie

Astazi Alexia a fost mataita si maraita, desi inceputul zilei preconiza cu totul si cu totul altceva. Au suparat-o copiii din parc, a suparat-o vremea, au suparat-o desenele animate...a plans si a tipat fara sa ne poata spune ce are, ce vrea, ce o nemultumeste. Tot incercand sa imi dau seama ce are copilu, pac m-a lovit inspiratia. Pai cum ce are copilu, normal ca e agitat, daca acum doi ani cand ea era inca in burtan, ma-sa dansa, sarea si se distra ca o nebuna la propria-i cununie cu propriul sot si tata al copilului. Aaa, si acum un an, tot ma-sa si cu ta-su au dus-o la propria lor nunta, sa se distreze si copilu printre lautari si nuntasi...cred ca a ramas asa, cam agitata cand se gandeste la data de 5 iunie. Eu nu pot decat sa ma bucur de ziua asta, asa cum e ea, sa astept sa vina sotul de la munci, sa culcam copilu si sa bem si noi o sampanie ceva, sa ne uram la multi ani impreuna, sa facem planuri si sa visam!

Direct in nas!

Stau si ma gandesc de multe ori ce fel de om va deveni Alexia..Cam cat de mult conteaza educatia pe care o primeste acasa sau ceea ce vede ea in comportamentul nostru? Ce influenta are si va avea asupra ei societatea cu toate bunele, dar mai ales relele ei. Stiu doar cum mi-as dori sa o vad eu cand va fi mare: fericita, zambitoare si cu un suflet curat. Astazi Alexia a primit un pumn in nas...da ati inteles bine, un pumn in nas venit de la o fetita cu doar vreo 3 luni mai mare decat ea. Fara niciun motiv, fara niciun semn, pur si simplu s-a intins si i-a tras un pumn in nas. Bineinteles ca sunt constienta ca era doar un copil, bineinteles ca stiu ca s-ar putea ca si Alexia sa aiba astfel de iesiri la un moment dat. Pe mine ce m-a surprins a fost reactia insotitoarei (bunica) copilului, care, de pe o banca, i-a spus ca nu-i frumos ce-a facut...si atat..nici macar nu s-a ridicat sa vina la copila sa-i explice ca ceea ce a facut nu a fost un gest normal, a ramas pur si simplu pe banca, crosetand. Si toate astea in timp ce al meu copil plangea si ma strangea in brate, mai mult speriata, decat ranita. Nu sunt o persoana conflictuala, imi reprim de multe ori trairile si stiu ca asta duce la frustrari si alte lucruri rele, dar asa sunt si mi-e greu sa ma schimb. Mai rabufnesc din cand in cand, de data asta nu am facut-o, mi-am luat copilul si m-am indepartat fara sa ma mai uit inapoi. Acum spuneti-mi si voi mie, cam ce fel de om va fi acel copil care nu este mustrat pentru actele violente...

Rabdare si tutun

Alexia e...cum sa va spun eu ca sa ma intelegeti...energica, agitata si mereu dornica de ceva nou. Asa sunt copiii, ar spune unii. Asa sunt unii copii, as spune eu...si asta pentru ca am vazut si altfel de "specimene" prin parcurile frecventate. Citeam undeva zilele trecute ca acei copii care iti pun rabdarea la incercare foarte mult sunt acei copii care au nevoie de cea mai multa dragoste. Si noi i-o daruim din plin Alexiei si in noptile albe si in zilele negre. Noi si cei multi de pe langa noi.
Am inceput sa ma obisnuiesc cu faptul ca Alexia nu va dormi niciodata linistita noaptea...sau poate va dormi cand va avea 18 ani. Am avut doua saptamani feerice in care ma culcam si ma trezeam in acelasi pat (cel din dormitorul nostru conjugal) si am crezut pentru cateva clipe ca noptile nedormite au ramas doar o amintire neplacuta. M-am laudat in stanga si-n dreapta cu al meu copil care doarme neintors, care e cuminte si ascultator...si parca lauda de sine nu miroase a bine. Am revenit de unde am plecat. Aceleasi plansete in somn, aceleasi drumuri dintr-un dormitor in altul. Cateodata ma culc intr-un pat si ma trezesc in altul...si nu imi amintesc cum am ajuns acolo. Ea plange doar in somn si se linisteste doar daca e tinuta de mana si eu trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea.
In 90% din timp, reusesc sa fac fata cu brio, fara sa tip, fara sa ma enervez. Cand intervin ceilalti 10%, prefer sa ma imbrac sa plec si sa las pe altcineva sa-si bata capul. Lumea din jurul meu ma vede rabdatoare si calma, eu pot spune doar ca strang tare din dinti si sper sa nu se sparga.

PS. E frumos sa ai copil, mai frumos decat orice altceva frumos pe lumea asta, doar ca lucrurile frumoase presupun multa munca, nervi, rabdare si tutun pentru a putea fi pastrate intacte in viata noastra.

Ziua naspa se cunoaste de dimineata

Anca, draga mea, pentru ca tot ai zis ca eu atunci cand ma pornesc nu ma mai opresc atunci na ca mai scriu ceva. Stii, si ca sa nu o uit nici pe prietena Loredana, priceputa la proverbe, o sa folosesc si eu niste "zicale clasice" :o zi naspa se cunoaste de dimineata, cine se scoala de dimineata doarme putin si e prost dispus, cu rabdarea treci si podul etc.
Ziua de azi, joi nu stiu cat aprilie (chiar nu stiu ce data e, nu sunt amnezica, dar nu ma intereseaza) a debutat la 5:45 am, cand din dormitorul alaturat s-a auzit deodaata un plans isteric. Prima data am crezut ca visez, a doua oara am crezut ca visul e foarte real, dar e doar un vis, a treia oara m-am ridicat din pat si am infruntat realitatea. Se facea ca fi-mea se trezise pentru ca facuse mult pipi si pampersul nu a facut fata (mi-am pastrat calmul, gandindu-ma la reclama cu "pot sa ud si canapeaua mami nu se supara). Deci mami nu s-a suparat, dar a sperat ca , copilu scump si drag, odata schimbat, se va intoarce in lumea frumoasa a viselor...dar ce credeti, am tot sperat vreo 2 ore, dupa care am zis ca e momentul sa-mi fac o cafea ca de dormit sigur nu mai dormim.
Ca sa fac ziua mai frumoasa, m-am gandit sa fac ceva bun de mancare si chiar am facut, doar ca nu a fost bun...niste briose sarate cu dovlecei si branza...un mare iaaaaaaaaaaacccc, dar Alexiei i-au placut tare mult...macar atat. Apoi a fost foarte tare cand sotul mi s-a trezit si s-a infipt direct in briose, muscand cu pofta...m-am uitat la fata lui, am vazut cum se schimba si apoi a alergat la cosul de gunoi si a scuipat. A se nota ca in general cand gatesc, eu gatesc bine, doar hranesc 3 guri+a mea si nimeni nu s-a plans pana acum.
Apoi a urmat micul accident al Alexiei cu buba despre care am povestit in post-ul precedent. Am sperat si eu ca voi dormi dupa-amiza, dar cofeina in exces nu m-a lasat. Acvum copilu doarme iar si eu pierd timpul pe aici. Sper sa am o noapte linistita si ziua de maine sa inceapa mai tarziu.

Alexia a facut buba

Acum ceva timp, consortul zilelor si noptilor mele lila sau mov s-a ranit la un deget. Alexia era fascinata de acel deget si de pansamentul aferent...i-am explicat ca tati nu a fost cuminte si a facut buba. In fiecare zi, ea ii verifica degetul si zicea "buba", chiar daca lui ii trecuse de mult. Apoi de fiecare data cand ii spuneam sa fie cuminte ca face buba, ea se uita la degetelele ei si la ale noastre...pe scurt, ea a inteles ca buba poti sa faci doar la deget... Asa ca astazi s-a decis sa faca si ea buba la deget si sa ne bage in sperieti pe toti. Panicati fiind din fire, nu stiam cu ce sa dam mai repede pe deget..sangele siroia, alexia urla si se zbatea. Am dat cu apa, apoi am chinuit copilu cu spirt, in final am facut rost de apa oxigenata si apoi am pansat copilu. Printre lacrimi si suspine, ranita noastra mica se uita la deget si zicea buba, buba...saracuta de ea, nu-i vina ei ca are parinti nepregatiti.
Din pacate cred ca abia acum incep astfel de accidente, speram doar ca la urmatorul sa fim mai pregatiti, din toate punctele de vedere.
PS. Alexia e bine, s-a oprit din plans si acum doarme linistita de vreo 2 ore...sa vedem cand s-o trezi si isi va aminti ca are buba.

In ultimul timp...

Nu am mai scris de mult pe aici, din lipsa de timp, chef sau inspiratie..ma rog, nu conteaza. Intre timp ce sa zic, sunt fericita ca intru in blugii pre Alexia, insa nefericita ca pe deasupra taliei lor inca atarna o burta science fiction. Nu m-am urnit sa fac sport, dar imi propun asta in fiecare saptamana. Nu stiu cum e sa mai stai locului, nu mai pot sta locului, sunt intr-o continua miscare si agitatie...cel mai greu mi-e atunci cand merg la film pentru ca pur si simplu imi vine sa ma ridic de pe scaunul ala, oricat de interesant ar fi filmul. Chiar daca imi iau cel mai mare popcorn din lume pentru a ma tine ocupata, parca tot nu simt ca e de ajuns. Nu stiu cum lenevam atata inainte...adica eram genul ala de leguma, imi placea sa stau in pat si sa belesc ochii in televizor, eventual sa mananc seminte si sa beau cola. Of, si acum imi dau seama cate lucruri as fi putut sa fac in acel timp.
Alexia creste vazand cu ochii, bine nu chiar intr-o zi cat altii intr-un an, ne uimeste in fiecare moment cu cate o descoperire sau un gest sau un cuvant pocit (apropo intr-o seara a spus "bucati", adica ce-mi dai mie legume d-astea fierte si stropsite, da-mi o ceafa de porc ceva).
Printre altele, ma bucur de aer curat, astept sa inverzeasca padurea, scot mucii copilului cu aspiratorul, cuget cugetari cugetate, imi dau seanma ca sunt un pic defecta si antisociala, sunt suparata pe multa lume, dar ma gandesc rar la asta, astept luna septembrie cand voi reintra in campul muncii (sa vedem si unde), astept cu nerabdare cele doua vacante planificate pentru anul asta si in toata asteptarea asta ma bucur zi de zi de familia mea si de oameni dragi care imi sunt alaturi. Hai c-am dat-o in patetisme!

O cugetare si 27 de ani

27 de ani de viata nu m-au invatat ca oamenii nu-s oameni asa cum ii defineste termenul de omenie. Oamenii sunt niste fiinte egoiste, cu interese prorpii urmarite secunda de secunda, constient sau inconstient. Oamenii sunt cei care se apropie de tine, te iubesc, te indragesc, te folosesc si apoi cand ai nevoie mai mare de ei se descotorosesc de tine. Oamenii sunt cei care te injunghie pe la spate atunci cand nu te astepti, cei care vor mereu mai mult oricat de mult ar avea, cei care sunt ipocriti chiar si in momentele in care ar putea fi sinceri fara niciun risc. Oamenii astia sunt prietenii tai, colegii tai, cunostintele tale..Singurii oameni care sunt cu adevarat oameni pentru tine sunt cei din familia ta...ei nu stiu sa fie egoisti, ipocriti, razbunatori atunci cand vine vorba de tine. Ei sunt cei care vor traversa oceane pentru a te ajuta, pentru a bea un pahar cu tine, pentru a te sfatui sau pentru a te certa.
Iubesc oamneii pentru ca ma intriga. Le acord multa incredere. Am multe asteptari de la prea multi oameni si de obicei sfarsec prin a fi dezamagita. Oamenii trebuie sa fie acolo, sa te inconjoare, sa formeze un peisaj in anumite momente. Nu-ti face sperante ca ei vor fi acolo mereu, pentru ca vor disparea in momente in care nici nu visezi. Iubeste-ti familia, respect-o, si pune-o mereu pe primul plan. Ei sunt singurii care vor fi mereu acolo!
A se citi si faptul ca si eu sunt o fiinta egoista, cu interese proprii care la randul ei a dezamagit multi oameni cu sau fara sa-si dea seama.

Say my name

Nu-mi plac alinturile. Ii spun sotului meu pe nume si nu-l privesc profund in ochi atunci cand dansam impreuna. Nu sunt un fan al romantismului, gesturile romantice mi se par chinuite si nefiresti. Nu-mi place sa primesc flori pentru ca nu stiu cum sa ma bucur de ele sau ce fata sa am in acel moment. Nu-mi plac inelele cu diamante pentru ca mi-e rusine si frica sa le port. Imi place in schimb atunci cand primesc adidasi mov pentru ca stiu ca el a stiut ca mie imi place movul, chiar daca, din cauza asta, el rade de mine mereu. Imi place cand radem unul de altul si unul cu altul, cand ne ciondanim fara motiv si cand ne contrazicem cu pasiune. Mi-e frica de Ziua Indragostitilor si de inimioarele si ursuletii din oras...si cand spun frica, chiar la frica ma refer!!! Imi dau asa o stare, nici nu prea pot sa o explic. Cum spuneam nu sunt o romantica, nu-mi place sa-mi afisez iubirea in public sau sa fac declaratii pe facebook. Recunosc insa ca plang la filmele cu povesti de iubire si plang mult, chiar si cu hohote :)))! Pentru ca in asta cred...toti avem o poveste!

toti avem o poveste!

Numai mama sa nu fii...

Esti trist si nu stii de ce. Ai o zi proasta si nu stii de ce. Esti nervos si nu stii de ce. Vrei doar sa pleci si sa nu mai stii de nimeni si de nimic. Vrei sa fii doar tu cu tine, sa fie liniste si bine. Ti-e frica sa iesi pe usa. Ti-e frica atunci cand te urci in masina. Ti-e frica sa aprinzi aragazul. Ti-e frica sa nu explodeze centrala. Esti ingrijorata, oricand, oricum, oriunde. Nu poti sa fii singura, nu poti sa pleci si nu mai poti sa fii ce-ai fost inainte. Nu stii sa te mai gandesti la tine, nu stii cum sa-ti mai cumperi o pereche de pantofi, nu stii cum sa mai porti o conversatie care sa fie despre altceva. Sommnul tau e in fiecare noapte zdruncinat de ganduri negre, te trezesti fara motiv si te uiti in tavan. Te intrebi daca maine va fi bine, daca faci totul cum ar trebui, daca dai tot ce-ai mai bun in tine. Renunti...la prieteni, la distractie, la tot ce era viata ta inainte. Ti-e dor cateodata, te uiti in urma poate cu lacrimi in ochi si te intrebi daca vreodata va mai fi la fel. Visezi cu ochi inchisi, cu ochii deschisi si orice vis se termina la fel...te trezesti si realizezi ca esti mama, nimic nu mai conteaza pentru ca in fiecare zi ai parte de un zambet, un zambet care s-a desprins din tine.

Zapada mult asteptata

Zapada asta venita asa la sfarsit de ianuarie e ca iubitul care te-a parasit si te suna exact cand nu te mai asteptai. Adica, el a plecat, tu ai suferit, ai plans, ti-ai dorit sa-ti dea un semn, sa se intoarca la tine. Apoi, incet, incet ai inceput sa te acomodezi cu ideea ca el a plecat si nu se mai intoarce. Suferinta a devenit din ce in ce mai mica, te gandeai la el foarte rar, aproape ca viata ta intra pe un fagas normal. Si apoi buuum! Suna telefonul. Te rog sa ma ierti vreau sa vin inapoi. Si tu urli pentru ca iti amintesti cat de mult ai suferit, il urasti pentru ca s-a intors exact cand te obisnuisei cu ideea si iti vedeai de viata ta.
Asa mi-am dorit si eu zapada de craciun, apoi de revelion, apoi macar un pic asa sa vada si Alexia un om de zapada. Apoi cand am vazut ca vine luna februarie, deja incepusem sa ma gandesc la ghiocei si pasarele. Si ce sa vezi? Suntem inzapeziti in padure, peisajul e frumos, dar mie imi vine sa urluuuuuuuuu!

Duminica in famile

Am un copil. Am un suflet pereche. Am o mama, am un tata, am o sora...Am un trecut, am un prezent si am un viitor. Am o casa. Am speranta si suflet bun. Am incredere in oameni. Am prieteni si fosti prieteni. Am noroc si ghinion, fericire si tristete. Am dorinte si vise. Am sanatate. Sunt bogata pentru ca, de fiecare data cand sunt suparata sau dezamagita, ma gandesc la tot ce am. Sunt ale mele, chiar daca-s bune, chiar daca-s rele.
Si mai am o duminica perfecta in familie (si nu e mihaela radulescu pe la noi)..mama a gatit, afara e zapada si in casa e liniste...copilu mic doarme..miroase a friptura cu usturoi!

O viata

Si de fapt noi nu avem nimic. Doar o viata in mainile noastre. Unii stiu ce sa faca din ea, altii mor fara sa fi stiut. Unii pot mai mult, altii mai putin. Ne zbatem, luptam, muncim pentru o viata mai buna, nu pentru o casa, nu pentru o masina sau o toala neinsemnata..o viata asa cum ne imaginam ca ar trebui sa fie. Poate viata nu m-a incercat prea greu, poate nu am avut greutati asa cum au avut altii..Dar nici nu l-am inteles pe omul pe care l-am vazut azi la stiri. Era la protest impreuna cu copilul lui de aproximativ doi ani. Reporterul intreaba: Nu va e teama za tineti copilul aici, totusi e un protest destul de violent, se arunca cu pietre, oamenii sunt raniti! Omul: "Daca e sa ne fereasca, ne fereste Dumnezeu!"
Daca e, daca nu e ce? Daca copilul pateste ceva? A meritat oare sa protestezi pentru nimic? Cum spuneam, nu inteleg violenta in general si nu vad in violenta o solutie pentru nimic. Deci, o viata, si doar atat, ar trebui sa invatam sa ne bucuram de ea, asa cum vine, asa cum se duce.

Piata Universitatii

Bucurestiul are in jur de 2 milioane de locuitori, dintre care doar 1000 sunt in piata universitatii si protesteaza...impotriva lui base, impotriva propriei lor vieti pe care nu o mai pot duce. Ce rezulta de aici??? Fie ca restul sunt multumiti de viata lor, fie ca cei care sunt acolo sunt doar amatori de adrenalina si cauta orice motiv pentru a intra in orice fel de conflict (gen huliganii aia de pe la fotbal), fie suntem prea comozi sa facem ceva, dar avem gura destul de mare pentru a ne plange non stop, de viata noastra, de tara noastra, de conducatorii nostri. Nu cred ca 1000 de oameni care se bat cu jandarmii in momentul de fata vor schimba viitorul acestei tari, vor fi cativa raniti, cateva stiri despre raniti si apoi ne intoarcem toti la treburile noastre.
Eu stau in motul patului si comentez. Nu m-as duce in piata universitatii pentru ca simt ca nu am de ce, nu pentru ca mi-ar fi foarte bine, dar pentru ca nu cred ca asa va fi mai bine. Asa cum nu a fost neaparat mai bine dupa 1989.

Scuipatorii de seminte

Acum doi ani, duminicile mi le petreceam refacandu-ma dupa sambetele petrecute in club....fie lenevind in pat, fie la o cafea cu fetele. Astazi am mers la Zoo, cu al meu sot si cu a mea fata. Animalele erau cam triste, probabil de la vreme, majoritatea dormeau sau stateau nemiscate. Pasarile au fascinat-o pe fi-mea, iar pe ta-su', leii. Pe mine m-a fascinat o alta specie de animale, care din pacate pe la noi nu prea sunt pe cale de disparitie, si anume: scuipatorii de seminte...Da, exact, te duci sa te plimbi frumos pe alei, sa admiri animalele, si sa scuipi seminte. Si apoi te uiti la stirile ProTV, cand spun astia ca animalele de la Zoo nu sunt bine ingrijite si ca e mizerie samd si ii aprobi si dai vina pe astia de la conducere ca nu strang cojile dupa tine. Sincer acum, mi se pare teribil de scarbos sa mergi si sa scuipi seminte, e ca si cum ai merge si ai scuipa pur si simplu (si nu mai vorbesc de microbi si alte nebunii, raman strict la scarbosenia gestului in sine). Inca o data realizez ca avem tara pe care o meritam, facem mizerie si asteptam ca altii sa stranga dupa noi.
PS. Si eu mai mananc seminte, nu zic, dar o fac la mine acasa (sau pe la prieteni), imi impart microbii cu ai mei dragi si imi strang singura mizeria.

Romtelecomul in actiune

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand apelez la serviciile oeratorilor de orice din Romania simt ca joc intr-o comedie proasta. Cel mai recent exemplu: romtelecomul. Dupa experiente nu tocmai placute cu cei de la rds-rcs digi sau cum le mai zice, am trecut si peste faptul ca sunt singurii care au digi sport1,2,3 etc unde se difuzeaza meciuri de meciuri si am decis sa mergem pe mana romtelecomului cu a lor televiziune dolce (dolce far niente cred ca li s-ar potrivi mai bine). Relatia noastra cu ei a inceput acum o luna cand ne-am mutat...prima data a sunat al meu sot care le-a explicat frumos cum ca ne dorim si noi tv si net de la ei...ei ce sa vezi, i-au spus ca trebuie sa le viram niste bani in cont inainte de semnarea contractului si de montarea aparaturii ca sa fie ei siguri de nu stiu ce pana mea. Adica cum sa le dau bani, in baza a ce? Nervoasa din fire, ma hotarasc sa sun si eu sa ti-i aliniez! Surpriza, mie nu mi-au pomenit de niciun ban, ba mai mult mi-au inregistrat o cerere si mi-au zis ca in doua zile vine echipa, mai exact la ora 10 (deci sa se noteze ca mi-au spus si ora). A doua zi, ma suna un domn, care-mi spune ca stai asa ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple, ca de fapt el se ocupa de zona in care stam noi si e mai complicat ca trebuie sa vorbim cu altii care au cablurile etc. Cert este ca mi-a promis ca pana de craciun se rezolva. Si iar surpriza, suntem in 2012, fara net si fara cablu! Sotul nervos a vrut sa sune el...nu l-am lasat pentru ca am zis ca eu sunt mai diplomata, si multe am rezolvat cu diplomatia asta, n-am ce zice. Astazi cand i-am sunat pentru a nu stiu cata oara, mi-au spus ca ei sunt foarte ocupati si programarile se mai decaleaza. I-am intrebat daca fac misto de mine???!!! Doamna de la capatul firului a parut foarte ofensata. Apoi am intrebat de ce m-au programat daca nu pot veni in ziua si la ora stabilita. Doamna mi-a spus ca ea a comunicat echipei si ca o sa ma sune echipa. Cand????Cand o sa ma sune echipa, intreb eu disperata. Doamna zice sa stau cu telefonul mobil langa mine pentru ca o sa fiu sunata. Anul asta, anul viitor, nimeni nu poate sti, intre timp ma uit pe pereti si fur net de la vecini!